Beneficiile psihoterapiei

        Într-un celebru eseu intitulat “Ce se vede și ce nu se vede”, economistul francez Frederick Bastiat introducea încă din 1850 conceptul de “cost de oportunitate”, un concept care s-a dovedit a avea un uriaș succes și o aplicabilitate pe scară largă în mai multe domenii, nu numai în economie. Pe scurt, costul de oportunitate reprezintă valoarea celei mai bune oportunități sacrificate de către orice persoană care trebuie să facă o alegere între mai multe posibilități de acțiune/ de cheltuire a banilor/ de petrecere a timpului etc.    Conceptul introdus de Frederick Bastiat și conștientizarea acestuia în viața de zi cu zi  ne ajută să fim mai atenți la alegerile pe care le facem atunci când e vorba de investit timp, energie și bani într-o anumită acțiune, un anumit produs sau serviciu, și să ne punem problema dacă beneficiile obținute din acea alegere depășesc costul de oportunitate. Cum psihoterapia este un proces complex care necesită o investiție financiară și de timp substanțială, este necesară o bună cunoaștere a beneficiilor pe care le poate aduce parcurgerea acesteia, pentru ca o persoană să poată lua o decizie informată.

        mindPsihoterapia este o formă de tratament al afecțiunilor psihice, care are ca prim obiectiv ameliorarea sau eliminarea simptomelor cu care se prezintă clientul, ceea ce duce la obținerea unor beneficii imediate, și un obiectiv mai de profunzime care constă în dezvoltarea personalității prin lărgirea granițelor Eu-lui, descoperirea și activarea resurselor interne pentru o adaptare eficientă la situațiile problematice de viață, obținerea maturității psihice și autonomiei – ceea ce asigură beneficii pe termen lung.

      Beneficiile pe termen scurt sunt circumscrise diferitelor simptome cu care se prezintă clientul initial, asupra cărora se lucrează intens într-o primă fază, și pot consta în: reducerea frecvenței și intensității atacurilor de panică, diminuarea sau dispariția totală a gândurilor negative și a sentimentelor de inutilitate, creșterea încrederii și stimei de sine, o stare generală de bine și o atitudine pozitivă față de viață, datorată unui surplus de energie rezultat în urma remisiunii simptomelor, creșterea rezistenței la stres și a toleranței la frustrare sau incertitudine. De asemenea, însușirea tehnicilor asertive și aplicarea lor în toate interacțiunile zilnice ajută la depășirea timidității, inhibițiilor legate de relaționarea cu sexul opus, găsirea unor modalități eficiente de relaționare interpersonală în societate, creșterea capacității de  susținere a opiniilor personale și de apărare a drepturilor etc.

        Beneficiile pe termen lung sunt legate mai ales de schimbarea constructivă a personalității, care se produce cu ajutorul psihoterapiei (individuală, de cuplu sau de grup) și care este, de fapt, “miza secretă” a procesului psihoterapeutic, după cum afirma un renumit psihoterapeut, Irvin Yalom. Un prim câștig important se obține ca urmare a unei conștientizări și asumări sartriane[1] a responsabilității pentru producerea și întreținerea simptomelor psihice, fapt care înlesnește celor care beneficiază de o cură psihoterapeutică accederea la o stare de autonomie, condiție  necesară susținerii unei schimbări de durată.

        Datorită faptului că psihoterapia facilitează o înțelegere completă a dinamicii psihice personale și o perspectivă nouă asupra sensului și scopurilor vieții, se produce o îmbunătățire vizibilă a funcționării mintale și emoționale în toate domeniile vieții. Persoana care urmează o terapie începe să fie capabilă să ia decizii voluntare și raționale, își schimbă percepția distorsionată despre sine cu una mult mai realistă, devine independentă și se bizuie mai mult pe puterile sale în realizarea potențialului propriu, este mai creativă și adaptabilă în fața vicisitudinilor vieții.

         În ultimă instanță, poate cel mai mare câștig al psihoterapiei poate fi considerată capacitatea de autoajutorare, de a-și fi propriul terapeut în situațiile conflictuale viitoare. “Sănătos nu este cel care nu are probleme, ci cel care este în stare să se descurce cu ele.” (Nossrat Peseschkian)

[1] Este vorba despre ideea de responsabilitate absolută, definită ca o” revendicare logică a consecințelor libertatii noastre: ceea ce mi se întâmplă, mi se întâmplă prin mine”,  pe care filosoful Jean-Paul Sartre o dezbate în capitolul “Libertate și Responsabilitate” din Ființa și Neantul, editura Paralela 45, Pitești, 2001, trad. Adriana Neacșu, p. 743

Nota: Acest articol a apărut în revista Psychologies, septembrie 2015 (cu excepţia primului paragraf)

Leave a Reply