O cafea pentru Şeherezada mea

Paul se ducea adeseori să bea ceaiul în ceainăria din strada Păltinişului pentru că era foarte aproape de facultatea la care studia. Prima dată nu s-a dus singur, ci însoţit de un amic care-l invitase acolo fiindcă îi plăcea de una dintre chelneriţele tinere şi, cum era din fire foarte sfios cu femeile, nu izbutise niciodată să înceapă o conversaţie cu ea, aşa că se baza pe Paul să-i faciliteze începutul. Pe urmă, se va descurca singur, se fălea amicul. Paul acceptase invitaţia mai mult fiindcă nu se simţea în largul lui să refuze un amic, iar cerinţa nu i se părea nemaipomenit de greu de îndeplinit. Toată grupa lui ştia că are un succes aproape instant la fete, aşa că se simţi chiar măgulit de invitaţie. O singură obiecţie avusese: să meargă la ceainărie la ora cinci după-amiază, căci era tributar obiceiului englezesc five o’clock tea, moştenit de la mătuşa care-i fusese dădacă în copilărie. Aceasta petrecuse mai mult de zece ani în Anglia, iar la întoarcere venise însoţită de acest obicei pe care şi-l însuşise mai bine chiar decât limba engleză şi pe care i-l inoculase pe nesimţite şi nepotului.

Când a zărit-o prima dată pe chelneriţă, a rămas puţin descumpănit. Se aşteptase să vadă o frumuseţe răpitoare, după extazul care-l cuprindea pe amic atunci când amintea de ea, iar el vedea numai o fată potrivit de înaltă, slăbuţă, cu buze subţiri şi piele palidă, fără pic de roşeaţă în obraji, cu şolduri înguste şi piept anemic. În niciun caz genul de fată care să-i stârnească lui interesul. Se gândi că e piece-of-cake să o agaţe pentru amicul său, aşa că îşi luă un aer nonşalant şi se pregăti să o abordeze.

Văd că sunteţi foarte solicitată, domnişoară, pesemne că adăugaţi un ingredient magic în preparate, spuse el zâmbind cât mai seducător cu putinţă.

Unora nu le-ar strica deloc să-şi vadă de treburile lor, i-o reteză fata cu răceală, fără să-i acorde vreo privire şi, după ce le aşeză cu atenţie băuturile comandate pe masă, le întoarse spatele şi plecă.

Paul rămase stupefiat. Pur şi simplu, nu-i venea să creadă că o fată cu care încercase să fie amabil putea să fie atât de respingătoare cu el. Nu i se mai întâmplase niciodată înainte, iar acum iritarea sa era amplificată şi de faptul că totul se petrecuse în faţa amicului său şi că statutul de Don Juan de care se bucura printre colegii lui era în pericol. Trebuia, cu orice preţ, să smulgă fetei cel puţin un zâmbet până plecau, dacă nu chiar numărul de telefon. Când au cerut nota de plată, Paul mai încercă o dată să intre în vorbă cu fata:

S-ar părea că nu sunteţi tocmai genul de fată vorbăreaţă, domnişoară. 

Datoria mea aici este să iau comenzile de la clienţi şi să-i servesc, nu sunt obligată să întreţin conversaţii pe care nu le doresc, răspunse la fel de glacial fata, depărtându-se.

De furie, Paul se făcu roşu ca focul. Umilire mai mare ca asta nu suferise în viaţa lui.

Hai, Paul, dă-o-ncolo de fiţoasă! spuse amicul. Nici nu mai venim aici, paguba ei.

***

Trecuse o săptămână de la întâmplarea cu pricina, şi Paul tot nu-şi putea scoate din cap refuzul total al fetei de a intra în dialog cu el. Dacă ar fi fost amabilă cu el la rândul ei, ar fi rămas absolut indiferent. Însă fusese evident că fata îl găsise antipatic şi asta îi zgândărise orgoliul. Nu-şi putea înfrânge dorinţa de a se răzbuna pe ea. O va face să-l placă şi atunci el îi va întoarce spatele, la fel de repede precum i-l întorsese ea când îi vorbise. Se hotărî să se întoarcă la ceainărie fără amicul său şi să-şi încerce norocul iarăşi. În clipa în care intră, o zări şi se aşeză la una dintre mesele la care servea ea. Când veni să-i ia comanda, pândi cu ochi de şoim o reacţie din partea ei cum că l-ar recunoaşte, dar faţa ei rămase impasibilă.

– Urâtă vreme, nu? se trezi spunând aiurea, înciudat că nu găsise nimic mai interesant de spus decât banalitatea asta. Nu înţelegea deloc de ce fata asta îl făcea să se simtă atât de stânjenit.

Pentru mine contează numai vremea de la ora opt, când închei programul, spuse ea cu un ton de o insolenţă care-l scoase şi mai tare din sărite pe Paul. Îi veni pe buze o remarcă sarcastică, dar se abţinu, conştient fiind că-şi ruinează toate şansele de a avea succes la ea. Privind-o cum se depărtează grăbită de masa lui, lăsându-l să-şi soarbă ceaiul, îi veni o idee. Scoase una din planşele nefolosite la curs şi se apucă să-i facă portretul, pe care i-l lăsă la plecare pe masă lângă nota de plată. Deşi lipsit de expresie şi rece ca marmura, tenul ei clorotic avea ceva fascinant în el. E drept că din profil arăta ca una din zeiţele Olimpului şi Paul îşi dădu toată silinţa să surprindă trăsăturile ei forte într-o lumină cât mai bună. A doua zi, surpriză totală. Fata îl întâmpină zâmbindu-i de cum păşi pe uşa ceainăriei şi îi spuse cu un glas dulceag, aproape de nerecunoscut, că fusese impresionată de portretul pe care i-l făcuse. Inima lui Paul zvâcni să-i spargă pieptul şi simţi cum se roşeşte.

Nu ştiam că ştiţi să desenaţi aşa de bine, sunteţi student la Arte, pesemne, zise ea.

Da, recunoscu el, dar am învăţat să fac portrete old-fashioned way, fiind o vară întreagă ucenicul unui pictor renumit din Paris, adăugă el cu mândrie.

Ah, Paris, n-am fost niciodată în capitala amorului, suspină fata. Trebuie să fie tare interesant să locuieşti acolo.

Paul simţea că e în al nouălea cer şi nu-i venea să creadă că spărsese gheaţa.  Dar lucrul la care nu se aşteptase era că nu mai simţea nici un fel de ranchiună contra fetei, ci numai o plăcere dulce care-i inunda inima ori de câte ori se uita la el. Aştepta cu nerăbdare ora cinci să meargă la ceainărie, simţea că pentru prima dată zilele aveau culoare, parcă toată viaţa lui de până atunci fusese insipidă. În săptămânile ce urmară, ieşiră împreună în fiecare seară. Într-o seară, încurajat de atitudinea total schimbată a fetei, o invită la cină.

Sunt specialist în friptură la grătar cu legume, spuse el, şi am o sticlă de vin roşu care abia aşteaptă o ocazie specială ca să fie desfăcută.

Nu văd de ce-aş refuza, spuse ea, chicotind.

Paul plecă în culmea bucuriei, făcându-şi tot feluri de planuri pentru seara respectivă. Îşi făcu listă cu tot ce-i trebuia ca să iasă totul perfect, când constată că nu are cu ce să facă o …cafea. Desigur, se gândise că era probabil o oră târzie pentru cafea, dar …hei, cine spune că cina nu se putea prelungi poate chiar până a doua zi dimineaţa? În orice caz, trebuia să fie prevăzător şi să aibă totul la îndemână, aşa că deschise computerul şi începu să caute logo_marketonline_mic1înfrigurat un magazin online de cafetiere. Nu va lua la întâmplare orice filtru de cafea, ci voia o cafetieră profesională, căci ţinea morţiş să facă impresie bună. Paul îşi aduse aminte de dimineţile copilăriei lui parfumate cu aroma renumitei cafele turceşti la ibric făcută cu măiestrie de mama lui la prima oră, aromă ce se răspândea insinuant până în cel mai depărtat ungher al casei şi îşi dori să găsească o cafetieră profesională care să imprime cafelei exact acel gust. A tastat repede “cafetieră cafea turcească” şi a reuşit să găsească o cafetieră care avea nu numai nume turcesc, dar chiar folosea la prepararea unei veritabile cafele turceşti la ibric, cafetiera Arzum. Îşi frecă mâinile de bucurie şi comandă pe loc una.

Sonia, căci aşa o chema pe fată, rămase impresionată de garsoniera micuţă, dar cochetă a lui Paul. După ce sfârşiră cina, Paul, nerăbdător să încerce noul lui Arzum Okka, se apucă să prepare licoarea neagră delicioasă. Aroma ispititoare a cafelei la ibric se răspândi cu iuţeală prin cameră.

Cafea la ora asta?! se miră ea. Hmmm…dar ce bine miroase!

Mda.Noaptea asta…vreau să fie prima din următoarele 1001 de nopţi albe pe care le vom petrece împreună, zise el, după o mică pauză de gândire, uitându-se iscoditor la chipul ei.

Fata chicoti uşor şi intră în jocul lui: îşi luă eşarfa pe care o puse pe faţă ca pe o mahramă, căută o pernă pe care o trânti pe covor şi se aşeză turceşte pe ea.

La ordinele preamăritului sultan…dar te avertizez că voi face tot posibilul să-mi păstrez capul pe umeri, zâmbi ea cu subînţeles, ridicând uşor voalul.

 Între timp, el pusese cafeaua în ceşcuţe şi le pusese pe covor. Îşi făcu din fular un fel de turban pe care-l puse pe cap şi se aseză şi el turceşte în faţa ei.

okke6-300x199O cafea pentru Şeherezada mea, spuse Paul, înclinându-se în faţa ei, în timp ce îi întindea ceşcuţa de cafea. O privi intens şi, devenind dintr-o dată serios, făcu o urare: Fie ca în seara aceasta să se scrie cea mai frumoasă poveste de dragoste şi amândoi să fim autorii ei!

Iar Sonia a răspuns…..ei, dar au apărut deja zorii zilei şi mă opresc aici. Continuarea pe mâine seară, dragilor!

 Acest articol a fost scris pentru competiţia Superblog 2015.

2 comments

  • Vreau continuarea neaparat! :)) Frumoasa povestea de dragoste. M-am simtit ca in papucii sultanului persan Shahryar, tot atat de curioasa ca el sa aud sfarsitul. Bafta la superblog!

    Reply
  • Multumesc pentru apreciere! Poate va veni si continuarea intr-o zi, stai pe aproape. :)))

    Reply

Leave a Reply