Despre maturizare

Cred că fiecare dintre noi s-a întrebat, cel puţin o dată, când o să ne maturizăm şi cum? E o întrerbare frecventă, mai ales în rândul adolescenţilor. Mulţi dinte noi nici nu ştim exact ce înseamnă acest termen, eventual dăm un search pe google, găsim o definiţie şi aia e. Dar nu e aşa, pe net nu o să găseşti un răspuns şi nici nu o să te ajute nimeni să te maturizezi.

A te maturiza înseamnă să fii conştient şi responsabil de ceea ce faci şi ceea ce spui, înseamnă să înţelegi că părinţii nu vor mai fi mereu în spatele tău să îţi rezolve orice problemă.

Majoritatea au impresia că maturizarea constă în trecerea anilor. Daca eşti mai mare, eşti  mai matur. Idee total greşită. Pot să treacă zeci de ani peste tine şi tu să rămâi dependent de părinţii tăi, să nu ai habar cum să acţionezi pe cont propriu, deoarece ştii că ai tăi vor fi mereu acolo să te ajute. E o concepţie greşită şi nu o să stea nimeni să îţi explice ce şi cum, o să îţi dai seama singur, când o să primeşti o lovitură grea de la viaţă şi vei realiza că viaţa nu e chiar aşa roz cum credeai şi părinţii nu pot să te scoată din orice problemă în care intri.

E adevărat că vârsta contează, dar nu în totalitate. Începi să te maturizezi în urma unor experienţe care te-au marcat, mai mult sau mai puţin, iar cu cât ai mai multe experienţe, cu atât îţi dai seama de mai multe chestii, iar ca să ai tot mai multe experienţe, e nevoie să ai totuşi o vârstă.

E bine să fii matur, să gândeşti matur şi să fii conştient de faptele tale, dar, din păcate, din ce în ce mai mulţi copii se maturizează tot mai devreme, uitând parcă să îşi trăiască copilăria, comportându-se ca nişte adulţi. Problema cu aceştia este că o dată ce intră în vreun bucluc, uită brusc că şi-au făcut-o cu mâna lor şi se aşteaptă ca toată lumea să îi înţeleagă şi să îi scuze, iar asta nu e maturitate, e doar un comportament copilăresc.

În fine, ideea este că maturizarea vine mai mult de la sine. Ai grijă, totuşi, să nu vină prea devreme. Sau prea târziu.

Leave a Reply