Influenţa familiei asupra personalităţii

Oxford English Dictionary defineşte personalitatea ca fiind “calitatea sau ansamblul de calităţi care fac ca o persoană să fie ceea ce este, spre deosebire de alte persoane”. Gândim sau uneori spunem despre oameni că sunt buni, generoşi, isteţi, carismatici, bine-intenţionaţi, curajoşi, oneşti, harnici, spirituali, răi, vicleni, leneşi, naivi, etc., mas-media şi romanele descriu adeseori trăsăturile de personalitate ale politicienilor sau personajelor, istoricii descriu personalităţile care au influenţat istoria lumii şi prin prisma trăsăturilor lor de personalitate, pe scurt, viaţa cotidiană ne este impregnată de discursuri, mai mult sau mai puţin adecvate, asupra personalităţii. 

Termenul de personalitate vine de la latinescul “persona” care însemna mască, aparenţă. În cursul timpului, înţelesul cuvântului s-a lărgit cu o funcţie designativă nouă, atunci când s-a trecut la luarea în considerare şi a “actorului” din spatele măştii, astfel că “persona a ajuns să exprime reunirea trăsăturilor psihomorale interne şi psihofizice externe” (Mihai Golu, 2002). În secolul al VI-lea, filosoful Boethius dădea o definiţie a personei care a stârnit interesul şi aprobarea lui G. Allport (mai mult, Allport susţinea că este cea mai relevantă definiţie a personei): Persona est rationalis naturae individua substantia (“persoana este o substanţă individuală de natură raţională”). Alte definiţii ale personalităţii interesante au fost formulate de H. Warren şi Charmicael: “Personalitatea este întreaga organizare mentală a fiinţei umane în orice stadiu al dezvoltării sale.” (Golu, 2002) de pozitivistul D. McClelland, care spunea: “Personalitatea este conceptualizarea cea mai adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale, pe care omul de ştiinţă o poate da la un moment dat” (Mc Clelland, 1951), iar Guilford afirma că “Personalitatea unui individ este o configuraţie specifică de trăsături.” (Guilford, 1959). 

Studiul personalităţii este unul deopotrivă fascinant şi dificil, pentru că nu se poate vorbi de o singură influenţă decisivă asupra formării acesteia, ci de o multitudine de factori care îşi lasă amprenta în procesul de modelare a personalităţii, printre care: ereditatea, mediul ambiant, factori sociali, educaţionali, culturali. 

Dintre toate grupurile sociale, familia joacă un rol extrem de important în viaţa copilului, deoarece ea influenţează şi modelează formarea personalităţii umane. Familia nu este nicidecum singurul factor care influenţează dezvoltarea caracterului şi a personalităţii, însă ea este unul dintre factorii importanţi, pentru că acţiunea ei este, de obicei, mai mare decât a celorlaţi factori amintiţi care contribuie la formarea personalităţii. Numeroase studii realizate în cadrul psihologiei personalităţii, psihologiei copilului, psihologiei sociale şi sociologiei susţin că familia este un adevărat laborator de formare a persoanei. Se poate vorbi despre mai multe cauze care explică puternica influenţă a familiei asupra persoanei:

  • familia are privilegiul de a-şi exercita influenţa asupra copilului încă de timpuriu
  • pentru destul de multă vreme, familia reprezintă întreaga lume socială a copilului, sau cel puţin până la intrarea în grădiniţă, când copilul e nevoit să interacţioneze singur cu persoane străine.

Familia reprezinta grupul primar, am putea spune chiar modelul de bază pentru toate celelalte grupuri sociale. În familie au loc primele experienţe sociale, fraţii şi surorile sunt persoanele cu care ne împărţim părinţii şi de care ne leagă ceva mai presus decât de oricare altă persoană. De asemenea, s-a constatat că lipsa lor influenţează vieţile noastre în aceeaşi măsură, unele cercetări arătând existenţa unor deosebiri esenţiale între copiii singuri la părinţi şi cei care au fraţi şi/sau surori. Aproape toţi oamenii care au fraţi şi surori au remarcat că, de-a lungul vieţii, relatiile lor cu aceştia sunt cele mai lungi relaţii pe care le-au avut vreodată cu cineva. Acest fapt nu trebuie să ne uimească, dacă ţinem cont că relaţiile fraternale încep încă din copilărie, cu mult înainte de a-l(o) întâlni pe viitorul(viitoarea) soţ(ie), de exemplu. 

În cadrul fratriei se exersează o seamă de abilităţi de relaţionare care vor fi puse în practică mai târziu în celelalte relaţii semnificative şi tot în cadrul fratriei căpătăm primele cunoştinţe, ne însuşim primele reguli, învăţăm să dăruim, să primim, să câştigăm, să pierdem. Fiecare membru al familiei are rolul său specific în cadrul grupului, rol determinat în mare parte de rangul fraternal.

Nu e de mirare, astfel, că numeroşi cercetători au ajuns la concluzia că rangul fraternal are o puternică influenţă asupra formării personalităţii. O relaţie fraternală armonioasă poate contribui la generarea unui sentiment al securităţii, apartenenţei şi acceptării. Pe de altă parte, relaţiile ostile, de respingere, pot crea sentimente de anxietate şi insecuritate. Fraţii întreţin relaţii de tovărăşie, prietenie şi vin în întâmpinarea nevoilor de afecţiune ale unuia pentru celălalt, sunt capabili de a se ajuta unul pe altul cand au probleme, îşi împărtăşesc multe experienţe, aceasta demonstrând caracterul formativ al relaţiei fraternale.Tot în fratrie se formează şi modalitatea de a fi altruist, de a lua în consideraţie sentimentele şi dorinţele altuia, precum şi de a fi de acord cu diferenţele interindividuale.

Relaţiile fraternale constituie, de asemenea, un cadru excelent în care învăţăm încă de timpuriu cum să gestionăm situaţiile conflictuale. Când fraţii şi surorile se ceartă, legăturile de sânge şi apropierea fizică îi obligă să se vadă unul pe celalalt în fiecare zi. Astfel, ei învaţă că supărarea nu înseamnă neapărat sfârşitul relaţiei lor şi caută să negocieze termenii conflictului, ajungând, în cele din urmă, la o soluţie acceptabilă pentru ambele părţi. Conflictele fraternale îi invaşă în special pe fraţii mai mici să devină mai capabil de a percepe corect nevoile celorlalţi, de a negocia pentru ceea ce vor să obţină, de a face unele compromisuri şi de a tolera situaţiile frustrante. Ei învaţă cum să-şi susţină punctul de vedere atunci când coflictul fraternal nerezolvat ajunge în faţa părinţilor.

Părinţii reprezintă, de obicei, figurile semnificative din viaţa copilului, până la vârsta de cel puţin 5-6 ani, ei fiind cele mai importante persoane din viaţa copilului. Linda Blair, un reputat psiholog clinician, afirmă că “în afara constituţiei genetice, nici un alt factor nu este la fel de important ca efectul pe care părinţii l-au avut asupra modelării caracterului vostru.” (Ordinea naşterii, editura Litera, 2012). Atât tipul de personalitate al părinţilor, cât şi relaţia dintre ei îşi lasă o amprentă decisivă asupra personalităţii viitorului adult. Cât de bine comunicau, cum îşi împărţeau resonsabilităţile, cum gestionau ei conflictele, cât de sociabili erau, care era concepţia lor despre viaţă şi lume, cum percepeau sensul vieţii lor…toate acestea şi altele, contribuie în mare măsură la viitoarele trăsături de personalitate ale copilului sau copiilor lor. Uneori, copiii acceptă modelul reprezentat de părinţi, alteori îl resping, dar oricare ar fi situaţia, e clar că părinţii exercită o influenţă deosebită. 

Astazi este acceptat printre specialişti faptul că majoritatea tulburărilor psihologice sunt marcate de relaţiile conflictuale din copilăria timpurie cu fraţii şi/sau părinţii, de aceea este important să ţinem seama de aceste legături atunci când încercăm rezolvarea situaţiei conflictuale aparută la un moment dat în viaţa unui om.

Leave a Reply